vineri, 24 aprilie 2009

Aprecieri critice




,,Recent ales membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici ieşeni, obţinând premiul al II-lea la Salonul de Primăvară al asociaţiei, Costel Iftinchi dovedeşte un real talent şi originalitate în abordarea unor motive variate, cu semnificaţii subtile, reuşind să transmită sentimente de o puritate remarcabilă.
Rareori se poate întâlni la un artist neprofesionist o reuşită consonanţă a manierei naive de tratare a temei cu rezolvările de factură modernă, care, departe de a trăda căutarea unor noi mijloace de exprimare plastică dă mai degrabă impresia unui artist cu experienţă, care încearcă şi reuşeşte să comunice atât frământările, cât şi nobleţea trăirilor sale interioare.”

Independentul - 12 august 1998, pag. 2,
,,Costel Iftinchi - un debut promiţător",
Gheorghe Bălăceanu, Preşedintele A.A.P. Iaşi



„…În aceasta de a doua personală, artistul prezintă în galeriile Fundaţiei „Emil Alexandrescu” din Gradina Copou o inedita expoziţie cu lucrări de o frumuseţe aparte. Dacă anul trecut în acelaşi loc expunea mai ales basoreliefuri, Costel Iftinchi oferă, în expoziţia deschisă ieri, o suită de personaje sugestive din viaţa cotidiană alături de încercări de stilizare a unor stări emoţionale. Într-o primă parte (căreia autorul îi spune „arta naiva”), predominant este umorul fin, galeş, specific moldoveanului, care ne trimite la şăgalnicii tip Creangă şi care ne înfăţişează figuri, precum „Ochiul soacrei”, „Limba soacrei”, un „Beţiv”, un hâtru bun de glume, pe numele lui „Bădia Mitruţ”, un fioros lup de mare.
Încercând nişte idei stilizate, sculptorul se dovedeşte la fel de bogat, sugerând situaţii prin care trece lumea sfârşitului de mileniu. Ne-a impresionat, în mod deosebit, lucrarea „Labirint”, deosebit de sugestivă pentru soarta omului contemporan. La fel „Învierea”, „Darul divin”, „Trecerea prin timp şi milenii”, „Înlănţuirea grijilor”, „Între patru ochi”.
Magda Olteanu
Ziua de Iaşi - Iaşi, 20 septembrie 1999, pag. 2
Costel Iftinchi – Un modelator în lemn şi în conştiinţa aproapelui


„Reliefurile în lemn ale lui Costel Iftinchi, care ,,ilustrează” vechi zicale şi proverbe populare româneşti, sunt închipuite cu talent şi cu o autentică vocaţie artistică. Aici, limbajul formelor e simplu, direct şi expresiv articulat, umorul e mai puţin agresiv, iar factura ansamblului compoziţional mai însufleţită, mai spontan exprimată plastic.”
Aurel Istrati
Membru al Uniunii Artiştilor Plastici,
Muzeograf principal la Muzeul de Artă – Iaşi.



„…Punctul forte al operei sculptorului îl constituie, după umila mea părere, lucrările de artă naivă, unde autorul excelează prin surprinderea atmosferei satului moldovean şi prin creionarea unor chipuri de oameni pe care-i cunoaşte şi prezintă inspirat, cu dragoste şi preţuire. Numim pentru exemplificare: Au intrat la apă, Cetatea naivilor, În gura lumii, Tăierea porcului, enumerarea putând continua. Dar în ceea ce Costel Iftinchi nu poate fi egalat rămâne măiestria de redare a chipurilor hazlii de oameni în jurul cărora trăieşte şi lucrează: Palavragiul, Mustăciosul, Cerşetorul, Ţăranul, Beţivul, Vrăjitoarea, Căposul satului, Tănase, Moş Mitruţ cu un fel propriu de a înfăţişa categorii sociale, tipuri care se întipăresc în memoria iubitorului de artă.
Ne aflăm în faţa unui artist autentic care reprezintă cu cinste creaţia valoroasă a plaiurilor moldave. Nu ne rămâne decât să-l felicităm sincer pentru ceea ce face, dorindu-i buchet de izbânzi în anii care vin !”
Prof. Constantin Alexandrescu
Directorul Centrului Judeţean pentru
Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş


,,Costel Iftinchi este un artist complex. El face trecerea de la stilul naiv la cel modern cu o îndemânare caracteristică artistului profesionist. Costel Iftinchi reuşeşte să extragă şi să redea ,,Icoana din sufletul lemnului". În concluzie, Costel Iftinchi este un sufletist care transformă materia în spirit. El este cel care prin ceea ce creează ne duce dincolo de material, ne duce spre infinit...”

Sociolog Ioan Hădărig
Directorul Centrului Cultural ,,Liviu Rebreanu”, Aiud.




,,Creatorul de compoziţii originale Costel Iftinchi ,, navighează” dezinvolt înscriind calităţi ascedente în drumul pe care şi l-a propus.
Autorul comunică prin intermediul picturilor sale propriile sentimente relevând o dată în plus sensibilitatea unui suflet nobil, o poftă năvalnică de a povesti în tablouri despre frumuseţea lumii.”
Prof. Cornel Petru Comşa
Directorul Centrului Judeţean pentru
Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Alba



„…Domnul Costel Iftinchi dovedeşte un simt artistic deosebit în ceea ce priveşte tehnica lucrărilor sale. Ne referim în special la execuţia lucrărilor de artă naivă, care este influenţată de arta populară românească, mai precis de tehnica de execuţie a măştilor populare româneşti.
Lucrările domnului Costel Iftinchi se remarcă prin expresivitatea, efect obţinut prin exarcerbarea trăirilor personajelor portretizate în operele sale. Unele elemente ale sculpturilor sale, ne duc cu gândul şi la portretele din arta africană.
Impresionată este şi varietatea de stiluri abordate în exprimarea artistică a domnului Costel Iftinchi. Putem astfel enumera: arta naivă, icoane, măşti, artă modernă.”
Arg. Dr. Florin George Topoleanu
Director general al Institutului de Cercetare
Eco-Muzeale Tulcea.



„…Pentru a privi sculpturile lui Costel Iftinchi şi pentru a le înţelege,nu e nevoie să ai prea multe cunoştinţe în acest domeniu, deoarece o altă trăsătură a stilului său este simplitatea. În ansamblu ei, colecţia reprezintă o îmbinare armonioasă de sentimente şi stări sufleteşti variate. Tristeţea, veselia, îngândurarea, melancolia sunt doar câteva dintre ele…”
Alina Busuioc
ziarul „24 ore” 1999

„…Costică Iftinchi cultivă mai ales linia clasică ale cărei virtuţi sunt subliniate cu precizie şi gingăşie, cu credinţa că ea singură poate descoperi lumea din arbori. Optând pentru anumit fel de copac, în funcţie de idee, autorul se dovedeşte un „inspirat” din familia celor cu ascendenţi în lumea anonimilor prelucrători ai lemnului.(…)
Faptul artistic produs prin confruntarea dintre suprafaţa strălucitoare, dar rezistentă a lemnului şi spiritul neliniştit care o sculptează se dovedeşte a fi autentic. Starea poetică a micilor „metope” şi „rond-bossuri” („Balerina”, „Chiromanţie”) născătoare de magice spaţii, vorbeşte despre puritate, talent, despre infinita posibilitate de care arta descoperirii lumii din arbore o oferă celui chemat de a servi, prin astfel de lucrări, Omului.
Costică Iftinchi este unul dintre aceştia.”

Critic de artă, Gloria Lăcătuşu,
volumul „Clipe împotriva morţii”


„…Lemnul începuse să prindă viaţă, dându-i încredere în sine şi trezindu-i dorinţa de a realiza mai mult. Reuşeşte, într-un timp extrem de scurt, în ciuda tuturor piedicilor, să-şi realizeze o carte de vizită destul de bogată în domeniul artei plastice.”

Constantin Toni Dârţu
dicţionarul „Personalităţi Române şi faptele lor 1950 – 2000”, vol. IX


„…În lucrările sale de factură naivă încearcă şi reuşeşte portretizări expresive, utilizând modalităţi de exprimare originale cu conţinut metaforic. Deşi stilul naiv pare a-l avantaja, a reuşit să realizeze compoziţii bune şi în manieră modernă, dovedind capacitate de abstractizare şi esenţializare în lucrări cu alură monumentală cu o deosebită forţă comunicativă (Lacrimi, Evadare, etc.), utilizând cu succes efectul repetiţiei şi al succesiunii închiderii şi deschiderii în alternanţa plinului şi golului. Aşa cum îl caracteriza Gloria Lăcătuşu la vernisajul unei expoziţii personale, Costel Iftinchi este capabil uneori de a imprima o notă gravă, aproape de registrul dramatic… alteori ajungând în sfera ironiei şi sarcasmului, trecând cu brio din sfera meşteşugului bine stăpânit în aceea a artei adevărate.” 

Gheorghe Bălăceanu
albumul „Să ne cunoaştem artişti în viaţă”


„Personalitatea artistică a lui Costel Iftinchi se impune în toate lucrările sale, făcând ca pasiunea pentru pictură şi sculptură să atragă aprecieri atât din partea publicului, care i-a admirat lucrările la numeroase expoziţii personale şi de grup, cât şi din partea criticilor de specialitate. Prin maniera sa de lucru, cu un simţ înnăscut al culorilor şi dimensiunilor, artistul conferă creaţiei sale un stil unic, nepreţuit.
Costel Iftinchi a răspuns chemării artei fiind un reprezentant de marcă al generaţiei tinere.”

Ana-Maria Zăbavă
Consultant artistic al Centrului Judeţean pentru
Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi


„…De remarcat că în ultimii ani Costel Iftinchi se manifestă cu succes şi ca pictor naiv, încercând şi reuşind să extragă din motiv caracteristicile definitorii şi realizând portretizări expresive. Participarea la taberele de creaţie, motivaţia puternică şi îndârjirea cu care lucrează în puţinul timp pe care îl are la dispoziţie, i-au adus într-un timp destul de scurt şi aşteptatele satisfacţii.”

Gheorghe Bălăceanu
volumul „Fragmente de suflet pentru suflet”



„…Prima impresie pe care ne-o provoacă această înlănţuire de fragmente de realitate este de mister cromatic. Realul este adus la alte dimensiuni, primind astfel semnificaţii inedite. În tabloul intitulat “Chipul iernii” spre exemplu, particularul este generalizat. Simbolismul adiacent transformă compoziţia _ porţiunea de apă îngheţată împodobită de frunze _ în tabloul realităţii. Iarna, privită prin această prismă, poate fi pătrunsă, deschizând posibilitatea unui vis ingenuu. Totodată, aspectele vii, chipurile bătrânilor din celelalte tablouri, sânt conturate de jocul luminilor. ”În tablourile cu bătrânii putem observa lumina crepusculară care înfloreşte. Bucuria de a privi un om indiferent de vârstă. Costel Iftinchi are vocaţia amănuntului, ansamblului şi compoziţiei. Fiecare poate folosi propria cheie pentru descifrarea semnificaţiei tabloului“, afirmă Valentin Talpalaru.
Expoziţia, în ansamblul ei, face manifest către o lume posibilă, nouă. Un ansamblu al punctelor de vedere, al gusturilor şi al stilurilor subiective: singularul vieţii, pluralul fantastic. Conceptele vizuale puse în operă se pliază pe detaliu, reuşind să o transforme, spontan, în obiect estetic. Altfel spus, o simplă privire aruncată, simpla intenţie de a înţelege semnificaţia tabloului este suficientă pentru a-l scoate din registrul decorativului şi a-i conferi consistenţă”. 

Mădălin Onu
„Între pământ şi cer” – ziarul Metropolis,
6 septembrie 2007, pag 8


„…Fără a avea o anume tematică, expoziţia în discuţie iese în evidenţă prin diversitate, printr-o anumită obsesie a artistului de a ipostazia faptul banal, însă îmbălsămat într-o suită de elemente ce îi configurează noi şi noi meta/sub/sensuri. De la chipurile bătrânilor, ce poartă înscrisă pe ele brazda de plug a trecerii timpului, la peisaje de o rară frumuseţe, de la „zoom"-area detaliată a realităţii, la perspective ample ce cochetează cu irealul, de la exploziile cromatice, la simplitate. Expoziţia pe care o propune Iftinchi pare a sta sub semnul căutării, senzaţie iscată de sentimentul că fiecare imagine naşte câte o poveste revelatorie pentru un anumit unghi de a privi lumea. În fapt, suma celor câteva zeci de fotografii constituie o definiţie a forului interior al artistului.”

Scriitor Călin Ciobotari,
ziarul Flacăra Iaşului, 31 august 2007


„Aşa se numeşte volumul apărut în 2007, la Editura Pim din Iaşi, semnat de trei reprezentanţi ai artei naive de la noi: Costel Iftinchi, Mihai Dascălu şi Gustav Ioan Hlinka. Cartea se parcurge uşor ca un adevărat jurnal, cititorul fiind făcut părtaş la emoţiile şi trăirile fiecăruia dintre artişti, aceştia preferând „haina” mărturisirii plastice neconvenţionale. Cu un bogat suport iconografic, paginile reprezintă şi o adevărată pledoarie pentru cunoaşterea vieţii artiştilor, în laboratoarele lor intime de creaţie. De la satira lui Mihai Dascălu, la tentele suprarealiste ale lui Gustav Hlinka şi până la robusteţea sensurilor din „lemnul” lui Costel Iftinchi întâlnim vigoarea trăirilor lor morale. Cartea apărută în excelente condiţii grafice, încântă nu doar pe iubitorii de artă plastică, ci pe oricare cititor încântat să descifreze semnificaţia, originalitatea şi permanenţa tradiţiilor noastre”.

Titus Crişciu
„Povestiri din spatele simezelor”,
Ziarul „sud-vest”, Reşiţa/ 25 ian. 2008, pag. 5


„Poezia lui Costel Iftinchi nu are marca experienţelor lirice contemporane, cu mimetisme ale dezabuzărilor sau cu organicismul explorărilor desuete în pragul clamării singurătăţii şi al iubirilor anoste. E drept, poetul este unul confesiv, interesat de meditaţia gravă şi pasionat de veridicitate într-atât încât uită că şi scrisul/scrierea poemului reprezintă una din strategiile spiritului uman de a-şi reprima banala explicitare a lumii, dând visului ce este al visului.
Pentru Costel Iftinchi poezia înseamnă o călătorie fantastică de aceea omul nu vrea să ştie altceva decât că poemul, cuvântul, litera sunt dăruiri ale fiinţei. Noi credem că tocmai delicateţea atrage atenţia asupra condeiului acestui hipermelancolic din fascinantul Deal al Copoului.”

Scriitor Ionel Bota
Director al Teatrului Vechi Mihai Eminescu,
Oraviţa, volumul „O vizită în Ţara Poeziei”


„…Aventuri în insula naivilor (Iaşi, Editura Pim, 2006, 164 p.) ne oferă un astfel de spectacol, al artei şi al memoriei, al montării sentimentului uman cel mai frumos, prietenia, pe scena fastului pitoresc şi afabil, componenta sufletului fiecăruia din cei trei artişti care semnează volumul…..
Ieşeanul, acum, Costel Iftinchi, este şi el un artist profund al culorii, un privilegiat al cromaticii şi ideii. Gloria Lăcătuşu a surprins starea poetică a lucrărilor sale, despre rezolvările de factură modernă a vorbit cândva Gh. Bălăceanu, limbajul direct şi expresiv articulat al formelor a fost discutat de A. Istrati în vreme ce Fl. G. Topoleanu a subliniat varietatea de stiluri în creaţia sa. Pictorul continuă, în fapt, o tradiţie autohtonă, tablourile sale sunt mostre ale unei gândiri metaforice (e şi un talentat poet, de altfel), strategiile artei sale naive sunt marcate de supleţe şi expresivitate aproape mitizantă. Determinările artei sale sunt, altminteri, explicate în secvenţa pe care o semnează în această carte. În aceste amintiri nimic nu e sistematizat, programat, de aceea nota de autentic în relatarea unor momente din biografia sa artistică e puternică şi provoacă lectorului un sentiment de solidaritate cu personajul narator. Aşadar, amintirile lui Costel Iftinchi, redactate cu pofta năvalnică de a înfăţişa frumuseţile lumii în pictura sa, cum sună exprimarea entuziastă a lui C. P. Comşa, zăbovesc asupra taberelor de creaţie la care a participat, cu întâmplări mai mult sau mai puţin referenţiale pasajului biografiei sale artistice într-o lume care, orice s-ar spune, îi gustă cu nesaţ lucrările şi, ca în cazul celorlalţi doi, le solicită cu interes. Fiind şi un sculptor inegalabil, un artist complex, cum îl numeşte I. Hădărig, posesorul unui stil propriu de a înfăţişa tipologii umane, cum spune corect C. Alexandrescu, Iftinchi este rob acelui simbolism evocator, o trăsătură a impresivului care caracterizează arta naivă dintotdeauna.
Acelaşi terţet semnează şi a doua carte, Povestiri din spatele simezelor (Iaşi, Editura Pim, 2007, 284 p.), volum de reprezentări calde ale demnităţii biografiei artistului, într-o lume contemporană care nu întotdeauna e ataşată idealurilor acestuia, prin a-i înţelege zbuciumul artei sale, prin a fi perceptivă autenticului din orientările fiecărui artist, în parte. Cum citim în prefaţa semnată de A. Popescu Raţiu, ne aflăm în faţa unui „exemplu de autodidactism şi de voluntariat cultural” în cazul celor trei pictori naivi iar mărturisirea traseului biografic, de la debut la consacrare, ţine în această carte de asumarea unui mimetism artistic, scrisul literar, memoria, amintirea, jurnalul.
„… Costel Iftinchi, a cărui participare la ansamblu acestei cărţi este capitolul intitulat Păşind prin artă, se autoprezintă cu un poem sugestiv, Artistul, apoi relatează, cu un entuziasm reţinut, sobru, lucid, toate participările sale, de la debutul din 1994 până acum, la expoziţii colective sau cu personale de pictură, sculptură, icoane, artă fotografică, prezenţe la concursuri de literatură, detalii din viaţa unui artist complex, cu prestaţii valoroase în mai multe genuri ale artei şi culturii.
Cele două cărţi se încadrează unei tipologii a convenţiei artistului cu lumea care i-a fost dată. Înfăţişările acestei lumi şi a oamenilor ei prin arta plastică are aspectul relevării unui cod de semne prin care, în cazul nostru, pictorul anunţă mereu a fi un regenerator al frumosului vieţii.”

Scriitor Ionel Bota
Director al Teatrului Vechi Mihai Eminescu,
Oraviţa, volumul „Timp memorie, melancolie”


„Pe lângă farmecul stilistic, ce reprezintă doar forma de exprimare, aceste versuri ne descoperă că magistrala fundamentală pe care afirmă şi confirmă toate creaţiile prezentului volum, este Zbuciumul sufletesc al unei fiinţe ce a iubit mult şi în aceeaşi măsură a gândit profund.
Drept rezultat volumul, o îmbinare fericită între arta fotografiei şi arta poeziei, are un profund caracter filosofic, conţinând expresii reprezentative pentru înţelepciunea umană.
Parcurgând întregul volum, cititorul îşi v-a da seama că la baza întregii creaţii se află, aşa cum scriam mai sus, un suflet zbuciumat, care ca orice suflet de poet a iubit mult şi a suferit, fiindcă planul vieţii sale a fost la un nivel superior majorităţii.
De la sine înţeles că mă opresc doar asupra puţinelor, din cele multe versuri, care în aceeaşi măsură impresionează sentimental, dar şi sugerează probleme şi idei ce merită a fi reţinute.
Cred în viitorul şi ca poet al lui Costel Iftinchi.”
Constantin Toni Dârţu
Preşedinte al Ligii Scriitorilor din România,
Filiala Iaşi-Moldova



„Poeziile sunt scrise în general în anii 2007, 2008 şi câteva în 1997, 2009. Nu au un subiect anume ci sunt într-adevăr gânduri nespuse imaginate în diverse etape. Luate singular tratează altceva. Unele tratează sentimente de iubire, altele de satisfacţie a unei situaţii sau insatisfacţii, după cum portretele reflectă stările de bucurie, tristeţe, fericire sau durere, dar orice vers reprezintă o gândire complexă deosebit de importantă pentru creaţia sa. Chipul tău îl văd adesea în vis / precum un fluture alb ,/ ce încerc să-l ating, / zburând prin cameră în zigzag. // Ticăitul vechiului ceas / sparge liniştea dând drumul / pa primul pas, născându-se / banalul contrast, / negru pe alb / cuvintele apar / în şir ordonat, / un scris aplecat, / vorbe de duh / ce nu s-au spus.(Mărturisiri) p. 42.
Privind faţă în faţa poezia cu fotografia putem spune că ordinea caracterizează densitatea. Imaginea o receptăm ca o unitate şi când închidem ochii atenţia merge la modul în care a fost alcătuită atât arta fotografică cât şi poezia. Costel Iftinchi vrea să definească prin această carte câteva legături sau funcţii între artă şi versuri, dă dovadă de un grupaj de cunoştinţe ce se leagă, se îmbină şi statornicesc această împletire.”
Prof. Doina Drăgan
Preşedinte al Ligii Scriitorilor din România,
Filiala Banat, Revista Culturală- Heliopolis


„Distanţa spirituală este cea care lămureşte dacă între două arte, respectiv cea care foloseşte dalta, iar cealaltă penelul, duce de cele mai multe ori la acelaşi numitor comun, mai ales dacă autorul este acelaşi şi are poftă pentru amândouă.
Costel Iftinchi face dovada unei acumulări pentru arta naivă, datele prezentate în cronologia sa artistică arătând că dorinţa pentru înfăptuirea ca artist s-a produs cu mult timp în urmă.
Mă simt dator pentru artist, să-i admir activitatea ca sculptor dar şi ca pictor, pentru că uitându-mă peste anii creaţiei sale, văd că artistul a participat, sau mai bine zis n-a lipsit niciodată de la Expoziţia Naţională de artă naivă de la Piteşti.
Soluţiile pentru el ca cioplitor le-a învăţat de la alţi artişti, căutând după aceea singur elementul său specific în forme ba alungite, ba modificate ca structură în chipurile din lemn duse până la esenţializare.
Iftinchi modifică însăşi linia formată pe volum, lăsând deoparte elementul sculptural pentru naraţiune care la artist capătă un farmec static cu acel haz original al unui artist făcut să se întrebe mereu dacă lucrările sale care au un merit deosebit – întregesc – şi eu spun, cu cinste, Galeria Artiştilor Naivi.”

Muzeograf Augustin Lucici
Şef secţia Galeria de Artă
„Rudolf Schweitzer- Cumpănă”, Piteşti


„Fiecare artist, care îmbrăţişează arta naivă, prezintă o individualitate pronunţată, aproape singularizantă - această trăsătură din urmă este valabilă şi în cazul lui Costel Iftinchi al cărui univers artistic se defineşte prin imagini care degajă râsul sănătos, total, epuizant pentru orice privitor.
Fundalul ales pentru secvenţele pline de umor aparţin spaţiului rural când comunitatea desfăşoară muncile agricole deoarece, atunci, Costel Iftinchi decupează cu o agilitate de invidiat doar una dintre multiplele secvenţe care satirizează viciile naturii umane.”

Referent etnograf,
prof. Margareta MihalacheCentrul Judeţean pentru Conservarea si
Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani



„…Volumul, alături de celelalte trei: Aventuri în insula naivilor (2006), Povestirii din spatele simezelor (2007) şi Sub umbrela artei naive (2008), prezintă de fapt file din practica artei naive româneşti pe care cei trei coautori doresc să le împărtăşească publicului interesat, cuprinzând diferite întâmplări petrecute pe tărâmul creaţiei în arta naivă.(…)
Răsfoind actualul volum, pasionaţii de pictură naivă au ocazia să pătrundă în spatele simezelor celor trei artişti, aflându-le micile secrete din interiorul artei lor, „secrete” ce le poartă fiecare în felul său în suflet. Volumul nu este decât o uşă deschisă spre cele trei ateliere de creaţie, unde de foarte multe ori după o muncă intensă ia naştere o lucrare ce îşi aşteaptă „critica”şi publicul apt pentru gustarea glumei.(…)
Ultima parte, cea de a treia, intitulată Întoarcerea naivilor, semnată de ieşeanul Costel Iftinchi sculptor, pictor, fotograf, prezintă cititorului păţaniile revenirii artei naive după douăzeci de ani pe meleagurile botoşănene..
Volumul „Caravana naivilor”, scoate în relief avatarurile acestei arte, precum şi prietenia statornică dintre cei trei coautori cu îndeletniciri de acest gen, care au un singur vis – acela de a face cunoscute publicului trăirile şi frământările cu care se confruntă slujitorii acestei arte în lungul drum nepietruit, străbătut cu pensulele şi dălţile în mână, cu scopul mărturisit de-a surprinde înfăţişări şi chipuri umane cât mai neaoşe şi originale.”
Cosmin Bloju,
Referent la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi
Promovarea Culturii Tradiţionale, Piteşti


„Tot ieşean Costel Iftinchi a pictat o serie de compoziţii cu mult umor: în lucrarea „Ducându-şi grijile”, tatăl cap al familiei duce pe spate din greu, într-un coş împletit din nuiele, pe soţie şi cei doi copii, deja maturi. „Toamna” ingenios prezentată cu scene specifice anotimpului se desfăşoară pe o frunză căzută. În pictura „La umbra gardului”, doi bărbaţi descălţaţi de opinci stau adormiţi pe un covor de iarbă şi sprijiniţi de gard, unul din ei, cu o sticlă goală în mână, peste care soţia toarnă o găleată de apă rece. „Întoarcerea de la birt”, depăşeşte culmea umorului, scenă surprinzând depărtarea personajelor, fiecare cum poate de local – unul îmbrăcat în doagele butoiului golit şi altul dus cu roaba spre casă.
În armonii de culori reci cu dominanta verde, temele trezesc interesul privitorului.”

Etnolog Steliana Băltuţă
Muzeograf la Muzeul etnografic Botoşani,
Revista –Ţara de sus



„Volumul de poezii cu acest titlu a fost publicat la Editura PIM din Iaşi, în anul 2009. Sculptor, pictor, fotograf şi scriitor, Costel Iftinchi, născut în anul 1967, este sedus de forme şi culori, dar şi de sunetele divine ale poeziei. Muza l-a însoţit din studenţie, publicând versuri în reviste şi antologii. Prezentul volum adună laolaltă poezii şi fotografii care le ilustrează, prin linii şi forme, ca într-o oglindă, conţinutul de imagini şi idei, într-o formă inedită.
Temele poeziilor sunt cele general umane: iubirea, timpul, singurătatea, macro şi microuniversul, destinul, întrebările chinuitoare privind rosturile existenţei şi ale morţii. Tonul este elegiac, versul exprimă fiorul omului în faţa destinului său implacabil.
Volumul este deschis de poezia care dă şi titlul, având în oglindă portretul autorului. Atitudinea poetului este confesivă. În singurătatea nopţii, speră că, „în taină şoptite”, gândurile sale vor ajunge până la fiinţa iubită. Ziua, visarea cu ochii deschişi, la „scene ce nu au fost/ Dar aş vrea să fie”, îl determină să facă gesturi care, în ochii trecătorilor, ar putea să fie socotite ale unui nebun.(Gânduri nespuse, p.8).
Poeziei “Trupul tău” îi corespunde profilul iubitei. Folosind adresarea directă: „cu mâinile tale”, „prin ochii tăi”, „prin inima ta”, „paşii tăi”, „buzele tale”, poetul mărturiseşte că trăieşte, respiră, vorbeşte, doar prin fiinţa dragă, iar somnul este ţinut departe de “Trupul tău, conturat/de forţele divine,/de forme fine”.(p.10). Îndrăgostitul constată efectul iubirii asupra propriei persoane:”Încet ai început să mă transformi/De nici eu nu mă mai recunosc,/Ce-am fost ieri şi cine-s azi.”(Privind, p.14). Fotografia unui parc, cu copaci bătrâni şi desfrunziţi, cu alei pustii şi bănci goale, provoacă suferinţa eului liric, care îşi imaginează trupul iubitei plutind “în durere/uitat de toţi”, strivit de mulţimea care „se plimba/peste trupul tău”. El prinde plăpânda fiinţă „în palmă/privindu-ţi chipul/răvăşit şi îmbătrânit prea devreme”, salvându-l:”ţi-am dat jumătate din sufletul meu/ajutându-te să zbori din nou.”(O nouă şansă, p.18). O fotografie în care apare doar ochiul stâng al femeii, enigmatic umbrit de gene dese, îl determină să exclame: „Privirea ochilor tăi/îmi dezvăluie/romanul unei vieţi dorite”. Dar ochii îşi păstrează enigma şi îndrăgostitul nu poate citi nimic:”clipeşti mereu/misterul nu poate fi desluşit.”(Dezvăluiri, p.24).
Poezia „Oglinda adevărului” cuprinde idei cunoscute din legenda despre cioburile unei oglinzi care, intrând în ochii oamenilor, le oferea imagini deformate despre realitate. Pe pagina opusă poeziei, autorul a reprodus fotografia a trei măşti ale expresiei umane, trei figuri unite, având patru ochi şi două frunţi încruntate strivind pe a treia. Poetul simte cum iubirea s-a sfărâmat, iar lucrurile devin urâte şi false, cioburile arătând imaginea deformată şi multiplicată a singurătăţii:”Ciobul de oglindă/rămas după seismul răzbunării,/moment de nebunie,/unde iubirea s-a contopit cu ura/luând o altă înfăţişare/fugărind gingăşia din mine/pe un alt tărâm.”(p.26).
Dar eul liric îşi păstrează iubirea şi, duminica, îngenunchează în faţa altarului spre a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru darul primit:”că te-a creat şi mi te-a dat/frumoasa visurilor de altădată.”(Îţi mulţumesc, p.30). Nişte tălpi umane, care, desculţe, merg pe o cale nedefinită, neagră, dintr-o altă fotografie, îl fac pe poet să-şi îndemne iubita să-l urmeze:”Păşeşte pe urmele paşilor mei/din nisip găsindu-ţi calea spre mine.” Aceşti paşi pe „nisip” nu pot fi spulberaţi nici de vânt şi nici de valurile mării. Ca imagine, există o antiteză între efemeritatea lor şi trăinicia sentimentelor simbolizate.(Îndemn, p.38). Cadranul unui ceas îl situează „paralel cu timpul”. Cu fiecare secundă, minut sau oră, marcate de acele ceasului, cu fiecare zi smulsă din calendar, regretul pierderii iubirii se adânceşte. Pradă singurătăţii, eul poetic mărturiseşte:”Anotimpul îşi schimbă faţa,/dar sentimentele au rămas.”(p.46). În trecerea lor, anii l-au schimbat, poetul a îmbătrânit, oglindindu-se în pagina cu fotografia unui bătrân, cu părul, barba şi mustăţile albe, cu ochii înconjuraţi de riduri, umbriţi de borurile largi ale unei pălării negre. În final, el se frământă:”Mă macină un gând/poate am trecut pe lângă tine/şi nu te-am văzut./Pe o bancă, mă opresc,/privind la cer ca altădată/întrebându-mă cum mai arăţi.”(p.48).
Lectura fiecărui poem în parte, din cele 62, pe care ni le propune Costel Iftinchi, însoţite de tot atâtea fotografii ilustrative, generează sentimente profund umane, în concordanţă cu cele exprimate, atât de simplu, de către autor. Fără a dori să fie modern, înţeles „la modă” cu poezia actuală, poemele sale impresionează prin sinceritate şi puritate. De aceea, recomand cu căldură acest volum de versuri al artistului multiplu care este tânărul poet ieşean.”
Elena Otavă – scriitoare
2009


„O carte este oglinda sufletului celui ce o scoate la iveală. Cartea lui Costel Iftinchi este generoasă, monumentală chiar, îţi întinde mâna şi te invită într-o lume caracterizată de culoare, de viaţă trăită intens, de candoare. Grijile dispar când ochiul se poate bucura de altceva decât de cotidian, deşi şi cotidianul este una dintre sursele de inspiraţie ale naivilor, transfigurat în imagini inedite, filtrate de imaginaţia lor aflată permanent într-o febrilă căutare.(…)
Credem în puterea acestei lumi naive de a supravieţui şi de a ne încânta mereu şi îl felicităm pe îndrăzneţul autor care şi-a asumat sarcina de a duce la bun sfârşit închegarea unui volum complex, definitoriu pentru domeniul artei naive de la noi din ţară şi util pentru orice cititor, fie el specialist sau iubitor de artă, culoare şi viaţă.”
Ciprian Ogrăzeanu
Director - Centrul Naţional pentru Conservarea
şi Promovarea Culturii Tradiţionale
2010
„Cartea lui Costel Iftinchi ar putea fi numită „De la cotidian la basm", ea înfățișând imagini de rară puritate a expresiei şi o deosebită sensibilitate. Lumea satului, mirifică şi plină de farmec, este sursa de inspiraţie a acestor povestitori în culoare; pentru ca pictura naivă este poveste în culoare. Această enciclopedie este o culegere de povestiri în culoare, modelate sau cioplite în lemn sau alte materiale. Această lume fantastică care există numai în sufletul şi mintea acestor creatori, povestitori, este raiul terestru al celor neinteresaţi de limbaje sofisticate, reguli şi isme. Ea ne transportă şi pe noi privitorii pe alte tărâmuri reale sau imaginare, iar actul lor de creaţie repetă „geneza”; o geneză laică, lirică şi încărcată de farmec. O lume aproape necunoscută iubitorilor de artă şi foarte arareori apreciată la justa valoare.
Costel Iftinchi, el însuşi povestitor, sculptor, pictor, fotograf, scriitor, a simţit stringent nevoia de a face cunoscută această lume minunată şi de a alcătui un necesar şi binevenit instrument de lucru pentru specialişti.
Această carte este în acest moment „Biblia” celor preocupaţi de arta sufletelor curate, care izvorăşte direct din inima şi ne menţine în zona copilăriei. Să nu uitam cele spuse de Sfântul din Mont Parnasse, Constantin Brâncuşi: „Când ai încetat să mai fii copil ai murit demult”.
Felicitări! Costel Iftinchi, pentru demersul tău, unul de excepţie, care ar trebui urmat şi de alţii.”

Prof. VASILE MUREŞAN
Pictor, sculptor, muzeograf la Muzeul de Etnografie Judeţean Mureş
Cuvântul liber - Tg. Mureş
10 noiembrie, 2010


 
„Definită de autor „Enciclopedie”, lucrarea - monumentală şi din punct de vedere al calităţii şi al cantităţii de informaţie oferită cititorului - a beneficiat de o prezentare incitantă şi documentată a criticului de artă şi jurnalistului Tudor Octavian.
„Dorinţa de a tipări această lucrare ca un buletin de identitate al artei naive româneşti este pentru a scoate în evidenţă aptitudinile, originalitatea şi spontaneitatea artiştilor”, mărturiseşte autorul în Cuvântul înainte. Chiar şi o privire rapidă aruncată asupra acestei enciclopedii, ne permite să înţelegem că avem în faţă rodul unei activităţi desfăşurate constant şi asiduu pe parcursul mai multor ani, concretizată în 302 portrete de artişti naivi, unii dintre ei decedaţi, dar care şi-au pus amprenta asupra mişcării de gen din ţara noastră. Volumul ne prilejuieşte şi contactul cu o istorie a artei naive consemnată de un „naiv”. Sunt amintite, în ordine cronologică, expoziţiile de gen iniţiate şi organizate periodic de diferite foruri culturale, care au susţinut şi promovat această mişcare artistică.
Cititorul face cunoştinţă, prin intermediul unor comentarii succinte, dar de esenţă, şi cu lucrările de specialitate tipărite la noi în ţară în diferite perioade, analizate comparativ cu acelaşi tip de lucrări, apărute însă în străinătate.
Costel Iftinchi a creionat portrete cât mai complete ale artiştilor naivi, dovedind o apreciabilă capacitate de sinteză: biografii şi trasee artistice - debut, prezenţe în expoziţii naţionale şi internaţionale, personale şi de grup, lucrări aflate în colecţii de stat şi particulare, în ţară şi în străinătate, citate din articole şi lucrări de specialitate dedicate artiştilor respectivi, fotografii, de o calitate foarte bună, ale diferitelor creaţii artistice, informaţii despre tehnicile abordate ş.a.
Astfel, volumul de 697 de pagini, apărut la Editura PIM din Iaşi, al ieşeanului Costel Iftinchi - sculptor, pictor, fotograf şi autor de poezie şi proză -, reprezintă un instrument de lucru demn de luat în considerare pentru cei interesaţi de istoria şi evoluţia artei naive de la noi din ţară.”

Mirela PARASCHIV
Documentarist CNCPCT Bucureşti
Buletinul informativ, nr. 12 (223), decembrie, 2010



„Lucrarea „50 de ani de Artă Naivă în România”, a lui Costel Iftinchi (Editura PIM, Iaşi, 2010), este una inedită. Ea vine să ateste într-un mod ştiinţific, în forma unei enciclopedii, o jumătate de secol de conştientizare a artei naive în ţara noastră. Ineditul acestei lucrări constă tocmai în reuşita expunere sistematică a unei arte a cărei origine trebuie căutată nu în istoria genurilor şi curentelor artistice, ci în spirit.(…)
Astfel Costel Iftinchi completează bibliografia istoriei şi a teoretizării artei naive din România; în domeniu mai amintim două lucrări de referinţă: Arta naivă în România a lui Vasile Savonea şi Arta naivă de Victor Ernest Maşek.
Enciclopedia 50 de ani de Artă Naivă în România reprezintă încă un document care atestă legătura clară între începuturile manifestării acestui gen într-un cadru organizat, coordonat şi oraşul Piteşti.(…)
Cea mai consistentă parte (mai mult de 630 de pagini) a enciclopediei o constituie prezentarea în condiţii ireproşabile a peste 300 de artişti naivi din ţara noastră, „de ieri şi de azi”, însoţiţi de imagini ale operelor reprezentative. (…)
Prin urmare, „50 de ani de Artă Naivă în România” este o enciclopedie de o deosebită importanţă, care marchează cum nu se putea mai bine un gen de artă încă prea puţin promovat şi sprijinit la noi.”
Cosmin BLOJU,
referent C. J. C. P. C. T. Argeş
Piteşti, ziarul - Argeşul, 30 noiembrie 2010, pag.9



„Cartea redescoperă gândurile pe care fiecare dintre noi le are la un moment dat, ceasul târziu al nopţii fiind un bun sfetnic pentru poet: „Gânduri nespuse, doar uneori în taină şoptite/ La ceas târziu de noapte, doar vântul lei ştie”. Poetul se află într-o perioadă a prezenţei muzei: „Cu mâinile tale/ Transformate în aripi/ Eu zbor pe culmile fericirii”. În acest cadru vom descoperi primul portret: „Sunt al om cu acelaşi nume/ Ce-l port mereu/ Oferindu-ţi-l în dar”. Transfigurarea muritorului în poet se produce pe raza zilelor de mâine într-o lume în care conştient de povara care îl apasă, omul se sacrifică întru favoarea poetului: „Ţi-am dat jumătate din sufletul meu/ Ajutându-te să zbori din nou”. Pe aceste cărări ale versurilor „Paşii ne îndrumă/ Spre o nouă cale/ Scoţându-ne din sfera în care am rătăcit”. Un leit motiv al poeziei este cel al lacrimilor, al apei în general, care este antidotul pentru salvarea vieţii: „Lacrimile mi le strâng într-un pahar/ Păstrându-le la rece/ Servindu-le atunci/ Când sufletul mi-e aprins de dor/ Răcorindu-mă”.
Prezenţa iubirii în viaţa poetului se răsfrânge şi asupra versurilor: „Pentru tine/ Soarele azi a răsărit/ iar luna e plecată/ în alta sat, la nu ştiu cine”. O poezie a luminii în care, schimbând decorurile, poetul rămâne mereu în acelaşi registru: „Cuvintele apar/ În şir ordonat/ Un scris aplecat/ vorbe de duh/ ce nu s-au spus”. Conştient de stările sale poetice, Costel Iftinchi încearcă să găsească un remediu pentru salvarea dragostei: „la piept te-aş strânge/ Păzindu-te de toate în lume/ Dar nu ştiu cum să te păzesc de mine”. Atunci când nu găseşte izbândă, poetul se salvează prin taina cuvintelor „Cu ajutorul cuvintelor/ Îndrăzneţe îmi aştern gândurile/ nespuse şi neştiute”. În acest peisaj al liricului, singurătatea nu ar trebui să-şi aibă locul, valurile vieţii purtându-ne pe un tărâm mirific, în care fiecare joc, fiecare destin, fiecare cuvânt îşi are un loc: „M-am născut cu o lacrimă pe obraz/ În zi de toamnă ruginie/ Umbrind inima mamei”.
Prin combinaţia cu fotografia, cu grafica sau pictura naivă, cartea primeşte un plus, fiind un gând-vers care poate fi aşezat cu cinste în orice bibliotecă.”

Etnolog, scriitor Menuţ Maximinian
Redactor sef – Cotidianul „Răsunetul” Bistriţa
09/07/2011, pag. 5



„Poetul Costel Iftinchi în poezia lui are implicaţii antologice care marchează în vers: iubirea, singurătatea, tumultul, resemnarea, neliniştea, chiar şi misterul. Toate acestea trec prin filtrul iubiri.
Totul vibrează, poeziile lui inspiră prospeţime, sensibilitate, inteligenţă, exprimă pasiune în modul cel mai absolut.
Evocă mereu epicul, liricul, o confesiune analitică şi estetică. Poetul se dăruieşte poeziei cu o mare sinceritate şi cu blândeţe care duce cititorul la reflecţie şi chemare.
Costel stăpâneşte bine cuvântul se defineşte, se introspectează, întocmeşte grafic de sensibilitate, astfel semnifică actul creaţiei, drumul spre adevăr.
Iată un discurs poetic care mi se pare o tuşă sigură care aşează într-o plasticitate proprie jarul de sub negrul literelor.
„Bietul nenorocit / Ce-şi poartă cămaşa morţii / Mereu cu el / Păşeşte pe drumuri necunoscute / Purtându-şi destinul în buzunarul găurit /” (Omul străzii)
Fraza poeziei vine de dincolo de cuvinte exprimată printr-o originalitate aparte. O notă particulară îl mai defineşte pe poetul Costel Iftinchi prin evocarea de forme: fotografie, sculptură, pictură, ce dau poeziei o înnoire, o imagine ce oferă o epocă pe care o parcurgem, o valoare necontestabilă în câmpul poeziei.
„Pe câmpiile de altă dată / noi astăzi sădim minciuna, / în straturi mici, udând-o zilnic / să-i crească fructul întruna. /” (Alimentele de azi).
Poeziei i-a dat un conţinut nou, bogat în semnificaţii variate ce a favorizat diversificarea stilurilor poetice.
O realitate afectivă şi spirituală nu este lipsită de conţinut, intră şi ea în sfera de inspiraţie a poetului „Un suflet neprihănit, o candelă aprinsă, / Ce pâlpâie uşor alături de o rugă care se-nfiripă, / Lângă o icoană ce e demult sfinţită / Pe care-I zugrăvit cel Răstignit. /” (Rugăciune).
Iată că poetul oferă artei un teren întins, totul este izvorât din multiplele talente dăruite de Dumnezeu, consolidate şi aplicate cu mare dibăcie. Poetul adesea evadează în timp, în vis dar se întoarce mereu la realitate. Te introduce fără şovăire într-un univers de viaţă. Frumuseţea morală îşi face loc şi se grefează în mai multe poezii, un climat spiritual porneşte dintr-un sentiment viu, un dialog cu o realitate sufletească, o pune în acord cu valorile morale şi spirituale. Duce poezia la o realitate sufletească.
Modul poetului de a sensibiliza se traduce adesea prin felul de a transmite emoţii. Originalitatea nu este forţată, totul e introdus în lirică. Din scrierile acestei cărţi ne alimentăm cu gânduri şi emoţii care vin din armonia lăuntrică a versurilor „Noaptea visez pe cei dragi ce s-au dus / chemându-mă / să las totul în urmă. / Mă trezesc plângând, / şi aştept sperând, / să-i mai văd odată pe toţi în poartă / ca altă dată …copiii mei, / apoi am să mă duc. /” (Aşteptare).
Marile emoţii ale poeziei sunt îndreptate spre iubirea văzută printr-un unghi estetic şi moral „ Îi mulţumesc lui Dumnezeu, / că te-a creat şi mi te-a dat, / frumoasa visurilor de altădată, / să-mi fii alături mereu, / păşind pe drumul vieţii” / (Îţi mulţumesc)
Lirismul poeziei poetului Costel Iftinchi nu respinge uneori sugestia tragicului îl comentează cu jovialitate sau cu durere sufletească reţinută. „Port o cruce prea grea / pe acest drum alunecos / pavat cu jale, pe margine / florile nu înfloresc, / iar iarba e de mult uscată./” (Suferinţă).
Trăieşte cu intensitate împlinirile naturii care îl fascinează, zarea mirifică pură îl poartă şi prin lumea copilăriei. Este un maistru al nuanţelor. Poezia lui încântă prin justeţea şi expresivitatea cuvântului prin stilul artistic. Autorul mereu se îndreaptă spre lumea reală pe cât de simplă pe atât de complicată. De la început firul iniţial al cărţii este iubirea ce bântuie sufletul autorului Coste Iftinchi. Concluzionez că autorul stăpâneşte arta de a intui cu sensibilitate şi rafinament stări şi întâmplări pe care le aşează ordonat şi cu talent în vers.
Cartea tânărului poet „Gânduri nespuse” este una dintre cele mai originale, el dă un conţinut aparte poeziei prin talentul care-l stăpâneşte. Drept urmare această carte te îmbie s-o lecturezi pentru că îţi mângâie sufletul precum o agheasmă sau o rugăciune.”

Ana Vacarciuc – prozator
Membru al Uniunii Scriitorilor din Nord-Vestul Transilvaniei
Comentator de cărţi, proză şi poezii



„Activitatea lui Costel Iftinchi se desfăşoară pe mai multe paliere din ceea ce, îndeobşte, numim generic: Cultură. El este pictor şi sculptor „cu acte în regulă” fiind membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Iaşi, încă din anul 1998. De asemenea practică fotografia artistică, fiind şi membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.
În lumea bună a literaturii a debutat, aşa cum singur mărturiseşte, în 2006, la …Festivalul de Iubire organizat în Iaşi. În acelaşi an debutează editorial cu volumul Aventuri în insula naivilor, semnând alături de Mihai Dascălu şi Gustav Ioan. Volumul cuprinde o serie de povestiri cu întâmplări din viaţa lor artistică.
În anul 2006 Costel Iftinchi a publicat propriul album de sculptură Forme din suflet, devansând într-un fel apariţia volumului de versuri Gânduri nespuse.
Am să dau citire versurilor poeziei care dă titlul acestui inspirat volum: Gânduri nespuse Gânduri nespuse, doar uneori în taină şoptite/ La ceas târziu de noapte, doar vântul le ştie/ Purtându-le în zări îndepărtate/ Dându-mi speranţă că ţi le va spune./ (…)
Mi se pare a fi gândul nespus al adolescentului de la începutul secolului al XX-lea. Emoţia îl gâtuie trimiţându-l în braţele viselor. Poezia are mesaj şi multă cadenţă sentimentală.
Am să vă ofer o altă poezie, dintr-un anotimp trecut, care se tânguie în alt registru liric: Pe ultimul drum … Un bătrân gârbovit,/ mirosind a băutură,/ pentru un bănuţ/ îmi duce crucea/ ce am purtat-o,/ atunci…când o puteam duce./ Gândind în sinea lui/ că poate mâine,/ o duce altul lui./ (…)
Acelaşi vis izvorât din timiditate! Trebuie să-i spună cineva că poezia nu este sculptură! Ea poate fi, la urma urmei, o reuşită pictură! Într-o viziune care să-şi bazeze suportul pe versul izvorât din penel. O poezie „cuminte”, fără metafore, comparaţii sau alte surogate artistice.
Pentru mine Costel Iftinchi este un poet în devenire. Arta lui poetică trebuie şlefuită cu migală, pentru a putea pătrunde în panteonul literaturii naţionale. El are posibilităţi şi, mai ales, voinţă. În fond poezia este pictura care însufleţeşte o sculptură!”
Scriitorul Mihai Marcu,
Istoria literaturii scriitorilor români postrevoluţionari (1989-2010)





„Viziunea lui Costel Iftinchi se dovedeşte a fi una veselă, visătoare şi cu legătură către naivul de esenţă, cu porţiuni colorate în registre interesant lucrate, oferind dezlegare către privitor.”


Muzeograf Augustin Lucici
Şef secţia Galeria de Artă
„Rudolf Schweitzer- Cumpănă”,  Piteşti



Tabăra de artă naivă „Dunărica” din vara lui 2010 a fost o întâlnire între oameni frumoşi. Acele zile blânde de vară mi-au dăruit amintiri cu şevalete şi culori, cu schiţe şi dălţi, cu poveşti şi bancuri, cu artişti talentaţi, cu gogoşi cu usturoi şi cu Dunărea aşa cum nu o văzusem niciodată.
Drept urmare, am trăit lectura cărţii lui Costel Iftinchi ca pe o bucurie a descoperirii unui jurnal ascuns într-o mansardă dintr-o casă veche, un jurnal despre o experienţă încă vie în mintea şi sufletul meu. Cartea redă cu fidelitate atmosfera din tabără, dăruind participanţilor bucuria retrăirii ei şi împărtăşind cu cei care nu au fost acolo frânturi din magia sa.
„Uşa naivilor” închide frumos, ca un cufăr, trăiri ale omului, dar şi ale artistului Costel Iftinchi, şi deschide, pentru noi ceilalţi, o lume a frumosului şi a creaţiei ce a poposit într-o vară la malul Dunării.

Aura Andreea Petre
Asistent cercetare CNCPCT Bucureşti





„Volumul artistului naiv Costel Iftinchi, Uşa naivilor, apărut în 2011 la Editura ieşeană CreArt, se constituie într-o cronică a Taberei de Artă Naivă de la Zimnicea. Proiectul, iniţiat şi derulat de Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale în anul 2010 s-a bucurat de un succes deosebit, fiind apreciat în primul rând de cei implicaţi direct, artiştii cărora le era dedicat.
Structura cărţii este una cronologică: autorul ne introduce în „peisaj”, ne face părtaşi la călătoria naivilor spre locul de întâlnire, Gara de Nord din Bucureşti, ne urcă în autocarul care ne duce la Zimnicea, creionează atent tot ceea ce a însemnat tabăra, cu activităţile sale, cu atmosfera de lucru, cu momentele amuzante, şi ne scoate din poveste, identificând finalul cu vernisajul expoziţiei care a cuprins lucrările realizate în tabără. Titlurile capitolelor sunt sugestive şi poartă amprenta unei participări totale a autorului: Drumul spre Dunăre, Observatorul de seară, Uşa, În Bulgaria, Vernisaj la malul Dunării, Lucrări realizate în tabără.
Costel Iftinchi a pus fiecare serie de întâmplări sub semnul evenimentului cel mai important, care a marcat respectiva perioadă, mai restrânsă sau mai ofertantă temporal. Şi, parcurgând rândurile, ajungi să priveşti din perspectiva autorului, dându-i dreptate: da, „Observatorul de seară” şi Proiectul „Uşa” au fost marcante, au împrumutat nişte conotaţii deosebite unor situaţii normale, chiar dacă, asistând la ele, nu le-ai fi dat o asemenea încărcătură în momentul desfăşurării.
Lectura volumului Uşa naivilor este una plăcută, relaxantă, urmăreşti pur şi simplu întâmplările, ca într-un jurnal, te laşi purtat de ele şi pătrunzi în atmosfera taberei, chiar dacă nu ai avut vreun contact direct cu evenimentele. Dialogurile sunt foarte aproape, până la identificare, de cele reale, autorul dovedind astfel o memorie de invidiat. Dar firea artistului iese la iveală uneori, dincolo de luciditatea „cronicarului”: situaţiile sunt percepute prin culoare, lumina apare filtrată, atmosfera este şi ea caracterizată prin anumite culori. Urmărim peisajele care curg prin faţa ochilor călătorului din tren, forfota gării şi bucuria revederii sunt şi ele colorate, razele soarelui răsărit în prima dimineaţă au ceva special, ca şi apusul admirat în cea de-a treia seară. Lanurile de maci, prezente peste tot în timpul călătoriei, ca şi în peisajul taberei, se transformă într-un „tablou cu tuşe mari, de diferite tonuri, unele calde, altele reci, ce se distingeau foarte bine, îndemnându-te să priveşti la nesfârşit”.
Dincolo de urmărirea dialogurilor, şi ea antrenantă în sine, comentările au un umor sănătos, care denotă firea veselă a artistului naiv: bancurile spuse la „Observator” sunt mai întâi cu „perdele şi draperii”, dar acestea se rup repede din cauza vântului de afară. Perfect adevărat, bătea vântul! (comentariu de insider).
În volum, fotografii dintre cele mai sugestive, de o calitate fără reproş, aşezate la locul potrivit, îţi creează impresia de pătrundere în spaţiul taberei, în intimitatea actului de creaţie. Răsfoieşti cartea şi vezi lucrări aflate în diverse stadii de execuţie, îţi imaginezi mai uşor povestea lor dacă ai martorul vizual care a înregistrat începuturile.
Ultimele pagini sunt rezervate reproducerii unor lucrări realizate în tabără, o adevărată explozie de culoare şi de bună dispoziţie, mai ales după ce ai citit despre istoria lor, despre scânteia care le-a declanşat apariţia. Un loc bine meritat îşi găseşte printre aceste lucrări şi micuţa sculptură realizată de domnul Timotei Stuparu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Teleorman, un partener de excepţie în proiectul derulat de Centrul Naţional şi un elev talentat în domeniul sculpturii naive.
Mulţumim autorul pentru acest jurnal de tabără care demonstrează că eforturile instituţiei noastre au fost  pe deplin răsplătite.”

Buletinul informativ, februarie, 2012
Mirela MIHĂILĂ
Documentarist, CNCPCT
Bucureşti
 



Scriitorul Costel Iftinchi, unul dintre cei mai creativi artişti ai picturii naive, dar şi ai sculpturii, creionează un adevărat jurnal despre una dintre taberele la care a participat. Volumul „Uşa naivilor”, apărut la Editura CreArt din Iaşi, descrie atmosfera în care trăiesc artiştii în perioada creaţiei. Două scânduri de tei şi o bucată de lemn din acelaşi material au fost suficiente pentru Costel Iftinchi pentru a porni în aventura artei. Fotografiile care însoţesc textul prezintă toate etapele parcurse, de la materialul brut la produsul finit al artei. Drumul spre tabăra de creaţie din Zimnicea este unul al aventurilor, întâlnirea cu colegii pictori naivi fiind una a bucuriilor. Rivalităţile şi orgoliile nu-şi au loc aici, cu toţii acceptând că „e normal ca pe afiş să fie Gusti”. Fiecare îşi ştie locul în cenaclul artelor, fiecare se bucură de realizările celuilalt. Interesant, în această carte, este faptul că fiecare pictor este zugrăvit într-o lumină aparte, pe lângă CV fiind date importante despre crezul acestuia în artă.
Un volum care se citeşte cu plăcere, scrisul fiind cursiv, întâmplările dând culoare. Se vede „scriitura” de scriitor al lui Costel Iftinchi. Cele 16 lucrări de pictură, împreună cu sculptura au format o expoziţie admirată de toţi cei prezenţi. De altfel, în volumul „Uşa naivilor” toate lucrările concepute în tabăra de artă naivă sunt inserate spre a bucura ochii cititorilor. O aventură frumoasă în lumea artei, cu 17 creatori de frumos, pe care Costel Iftinchi îi nemureşte acum şi în carte.


Etnolog, scriitor Menuţ Maximinian
Redactor sef – Cotidianul „Răsunetul” Bistriţa
06/04/2012,  pag. 5





Costel Iftinchi este ieşean şi face parte din rândurile artiştilor cu talent nativ care a reuşit, de-a lungul timpului să se facă cunoscut şi apre­ciat printre specialiştii şi criticii de artă din          în­treaga ţară. Sculptor, grafician şi fotograf, dar şi proprietarul unei edituri, Iftinchi este pentru a doua oară în Tabăra de Artă Naivă şi vrea să vină şi cu altă ocazie aici, în Teleorman, pentru a-şi face cunoscut talentul şi în sudul ţării.
Drept dovadă a aprecierii sale pentru această tabără de creaţie, Costel Iftinchi a scris, la finalul ediţiei trecute a Taberei de Artă nai­vă „Dunărica” o carte dedicată eve­nimentului, sub titlul de „Uşa naivilor”. Alegerea titlului nu putea fi mai nimerită, în condiţiile în care, la finalul fiecărei ediţii, artiştii naivi sec­ţionează o uşă şi pictează, fie­care în perimetrul dedicat lui, un ta­blou reprezentativ pentru felul în care fiecare dintre participanţi se raportează la frumos şi la ca­noa­nele estetice.
 Iftinchi ne-a declarat că talentul nativ trebuie apreciat cu precădere, pentru că el este       in­diciul clar al implicării sacrului în actul creaţiei: „Ni se spune artişti naivi, dar noi suntem talente native şi cred că nu e nimic mai frumos decât asta... Dacă vrei să te faci doctor sau mecanic, mergi la şcoala de doc­tori sau de mecanici. Dar nu te duci la şcoala de pictori ca să te faci pictor. Mi-am descoperit ta­lentul întâmplător, după ce m-am angajat la o fabrică de mobilă şi am început să sculptez în lemn. Nu am urmărit niciodată premiile, chiar dacă am fost şi premiat  de-a lungul carierei mele ar­tistice. Pe mine mă interesează să fiu apreciat de specialişti, să figurez în albume de artă şi, până acum, figurez în 50 de albume de artă. Sunt şi scriitor şi pot spune că sunt atras de toate formele de manifestare a esteticii”.


Carmen Dumitrescu
Teleormanul – Alexandria, 22-24 iunie 2012, pag. 5




Prin dăruirea celui mai bun cronicar de artă naivă, Costel Iftinchi, care este  într-un cuvânt sufletul artiştilor naivi nu numai din Iaşi ci şi din toată ţara, autor al unor cărţi documentare de o reală valoare: Enciclopedia 50 de ani de artă naivă în România , Uşa naivilor, Doctorul de pantofi, coautor al volumelor: Aventuri în insula naivilor, Povestiri din spatele simezelor, Sub umbrela artei naive, Caravana naivilor, sau prin publicarea trimestrială a singurei reviste de specialitate din ţară Galeria naivă, toate la un loc ajutându-ne să descoperim acest tărâm minunat, să-i cunoaştem mai bine pe confraţii săi, dăruind astfel posterităţii un tezaur de necontestat.
Costel Iftinchi este simultan pictor, sculptor, fotograf, poet, scriitor şi cercetător în domeniul artei naive. Consecvenţa de care dă dovadă în acest domeniu de activitate ne învaţă că totul se obţine prin efort în numele unei arte, chiar dacă aceasta a fost multă vreme o necunoscută. 
Lucrarea Artişti naivi ieşeni, este o continuitate a muncii autorului pe acest tărâm al basmului în care doreşte să aducă în atenţie magicieni ai culorii şi lemnului, artiştii ieşeni ce sunt creatorii unei lumi de poveste ce trebuie ocrotită ca să devină o zestre de largă cunoaştere, spre binele artei româneşti, pregătind o recoltă semnificativă aflată în perpetuă creştere. 


Artist plastic Daniela Gaftea,
Membră UAP, prof. la Şcoala Populară de Arte, Bacău
Referent artistic la C.J.C.P.C.T. Bacău

 
            Lemnul, cuvântul, culoarea şi semnul orânduite de Costel Iftinchi capătă viaţă.
Visând şi pictând poetic, sculptează cu seriozitate şi dramatism, aşterne poveştile cromatice ale „naivilor” cu realism în albume, reviste, enciclopedii.
            Personalitate complexă care iubeşte armonia, decompensează tristeţea, melancolia, uneori  prin umor, atât în pictură cât şi în sculptură. Arta profund umană şi elevat artistică are uneori un mesaj discret nostalgic prin luminozităţi ale pastei, însumând tăceri enigmatice sau un zâmbet  condescendent.

Aftinia Vasile preşedinte UAP sucursala Tulcea
 Albumul „Lumini colorate”

O menţiune specială se cuvine creatorului Costel Iftinchi omul cu valente extraordinare de exprimare şi cu o nestăvilită explozie de idei atât în grafică, pictură, fotografie cât şi în sculptură.
Nevoia, forţa şi abilitatea de exprimare îl împiedică, probabil, să se aşeze temeinic şi definitive pe o singură direcţie; sau poate că va reuşi să ţină în mâini şi minte toate hăţurile de care trag, în alergare acum, sălbaticii lui cai.

Elena Surdu Stănescu  - Sculptor


Ei s-au alăturat lui Costel Iftinchi din Iaşi, cel care asigură apariţia singurei publicaţii periodice de artă naivă din ţară, „Galeria naivă“, întemeiată în 2011 – sub egida căreia s-au desfăşurat de altfel cele două tabere – şi care este autorul albumului „50 de ani de Artă Naivă în România” apărut la Iaşi, în 2010. Având calitatea de a fi unul dintre acei oameni care reuşesc să adune în jurul lor pe cei cu care împărtăşesc aceleaşi idealuri, debordând de iniţiative pe care le şi finalizează, Iftinchi este scriitor, sculptor, pictor şi fotograf. S-a îndreptat mai întâi înspre sculptură, debutând în 1998 cu un basorelief în lemn de tei pe care l-a intitulat premonitoriu – am spune – „Drumul vieţii“ – un drum al slujirii artei pe care s-a angajat cu toată dedicaţia.

dr. Mihaela Varga, critic de artă,
vicepreşedintă a Federaţiei Române a  Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO


Despre artistul Costel Iftinchi putem spune că excelează în aceeaşi măsură atât în sculptură cât şi în pictură, pentru că în ambele modalităţi de exprimare are ce spune, fiind atras de reflecţii asupra vieţii, a deşertăciunii şi decăderilor umane, a neliniştilor sufleteşti, chiar şi cu tente umoristice. Reuşeşte să ne prezinte personaje aflate în ipostaze cu puternic substrat etic     arătându-ne că fericirea, bucuria, idealurile nu pot fi atinse decât în măsura în care le împărţim cu alţii.

Artist plastic Daniela Gaftea,
Membră UAP, prof. la Şcoala Populară de Arte, Bacău
Referent artistic la C.J.C.P.C.T. Bacău

În cazul lui Costel Iftinchi avem de-a face cu zugrăvirea hilarului din teatrul popular, această categorie estetică defineşte poate cel mai bine genul literar precizat şi abordat în cazul nostru din punct de vedere vizual. Artistul reuşeşte chiar să transforme cu succes lumea satului într-o mare scenă. Parodierea este nota distinctă evidenţiată cu destul de mult talent în lucrarea „Ci capra în sat”. Detaliile vestimentare, cromatica bine aleasă dezvăluie îmbinarea laborioasă pentru care a optat artistul dincolo de preocuparea simultană de a reuşi să declanşeze ilaritatea privitorilor.
Demascarea tarelor unei comunităţi prin tuşe proeminente determină – aşa cu afirma cercetătoarea Narcisa Ştiucă – la vindecarea şi îndepărtarea membrilor comunităţilor de acesta. Zgomotoasa trecere a personajelor mascate prin mijlocul satului impune observarea lor, dar şi a reprezentaţiei acestora, indirect declanşează interesul pentru mesajul pe care orice formă de exprimare îl transmite şi reclamă acea posibilă îndreptare în măsura în care fiecare se poate regăsi în vreun fel. În cea de-a doua lucrare „În seara de Sfântul Vasile” predomină aceeaşi aplecare spre pitorescul vestimentar, completat de aceeaşi riguroasă cunoaştere a faptului zugrăvit printr-o poziţionare cât se poate de atentă a actanţilor în componenţa dată şi în spaţiul avut la dispoziţie.


Referent etnograf,
prof. Margareta Mihalache
Centrul Judeţean pentru Conservarea si
 Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani



Costel Iftinchi din Iaşi este prezent cu o lucrare plină de înţelesuri şi filozofie. Îl vedem pe marinarul cum se caţără după ce a aruncat ancora la ciorba de ciolan, în depărtare barza îi aduce o nepoată, un altul care se înfruntă are barbă de ţap, altul se caţără pe scară, în timp ce copiii mănâncă laptele şi cornul, iar casele sunt pustii în satele de pe dealuri.

Prof. Vasile Mureşan,
artist plastic, muzeograf expert

Identităţi creionate

Acest ansamblu de date care ne permite să identificăm, să recunoaştem o persoană este abordat aici din perspectivă vizuală. Portretul este maniera aleasă de Costel Iftinchi pentru a ne împărtăşi informaţie despre un set de persoane, pentru a ne revela personalitatea fiecăruia surprinsă prin intermediul trăsăturilor creionate de artist.
Mi-am propus să privesc în interiorul „personajelor” prin imaginea lor captată într-o schiţă, într-un anumit moment. Uneori, fiinţa noastră priveşte în afară diferit, ochii ne împrumută o expresie de care nu suntem întotdeauna conştienţi. Dar identitatea aşa se construieşte: un puzzle compus din momente în care omul transmite ceva din ceea ce este el, îşi devoalează personalitatea prin intermediul expresiilor faciale.
Chipul omului, astfel imortalizat, vorbeşte despre caracterul său, fizionomiile constituind doar un pretext pentru un tratament pictural unicat, care conduce la descoperirea identităţii. Vesele, melancolice, meditative, zâmbitoare sau nu, disponibile, deschise sau mai introvertite, chipurile, fireşti sau în posturi puţin mai studiate, suscită atenţia celor care le descoperă în paginile următoare.
În galeria personajelor lui Costel Iftinchi îi veţi descoperi pe: artiştii naivi, dar şi oameni din domeniul culturii, implicaţi sub diferite forme în fenomenul artistic.
Răsfoind albumul, veţi descoperi personalitatea fiecăruia şi veţi admira inspiraţia artistului care le-a fixat pentru totdeauna o identitate, aceea pe care o transmiteau non-verbal într-un anumit moment din viaţa lor.
Volumul lui Costel Iftinchi este unul document, dedicat imaginii omului, al cărui portret a fost redat grafic într-o etapă a vieţii sale, şi unul mărturie pentru viitor.

Documentarist, Mirela Mihăilă
Institutul Naţional al Patrimoniului


Expresivităţi surprinse

Termenul de expresivitate se referă, între altele, la capacitatea unei persoane de a fi expresiv(ă), trimite la expresia facială a persoanei în cauză; de precizat aici este că accepţiunea de „moacă” e altceva, chiar dacă are acelaşi corespondent anatomic. Diferenţa dintre „moacă” şi „expresivitate” este aceea că, spre deosebire de primul, cel de-al doilea înglobează atât exteriorul (trăsăturile fizice), cât, mai ales, interiorul cu tot ce cuprinde el: gânduri neîmpărtăşite, frământări, idei sau emoţii.
Expresivitatea unui om consistă din emoţiile şi gândurile cu care el se identifică sau care îl frământă cel mai adesea, dar depinde şi de tiparul psihologic sau personalitatea acelui om, fără doar şi poate.
Atunci când un pictor decide să schiţeze expresii, înseamnă că este un bun observator, atent la detalii, introspectă, sensibil, dar şi un bun cunoscător al naturii umane, care, de cele mai multe ori, este surprinzătoare.
Cred că aceasta a fost intenţia domnului Costel Iftinchi atunci când a adunat schiţe în capitolul Expresivităţi al volumului Stropii inimii cărui autor este: „naivi”, prieteni sau cunoştinţe prezentaţi prin intermediul expresiei faciale sau ale trăsăturilor pregnante ale acestora, în viziunea semnatarului Iftinchi.
Răsfoind paginile cu portrete, nu poţi să nu aprobi faptul că tocmai ridurile pe care industria cosmeticelor le condamnă atât de mult oferă expresivitate chipului, aduc un plus de farmec sau legitimează vârsta înţelepciunii.

Referent cultural, Mădălina Munteanu

Institutul Naţional al Patrimoniului